00:57:30 Monumente in Moldova | |
Teritoriul
Republicii Moldova a fost populat din cele mai vechi timpuri, primele
habitaturi şi primele atestări ale prezenţei oamenilor pe aceste meleaguri
datând din epoca veche a pietrei (paleolitic): cca 500 mii - 10 mii de ani până
la Hristos. În grotele şi staţiunile paleoliticului inferior (cca 250 mii - 70
mii de ani î. de Hristos), printre care merită să fie menţionate cele de la
Duruitoarea Veche, Ofatinţi, Bobuleşti, staţiunea Cosăuţi, au fost descoperite
unelte, arme de piatră şi os, silexuri prelucrate etc. Culturi musteriene
din paleoliticul mijlociu (cca 70.000 - 40.000 ani î. d. Hr.) au fost
identificate în vecinătatea satelor Buteşti, Buzdujeni şi Trinca. Paleoliticul
târziu (superior) (cca 40.000 ani î.Hr. - 10.000 ani î.Hr.) este reprezentat de
culturile arheologice Molodova şi Brânzeni. Unul din primele obiecte care
atestă apariţia artei şi a practicilor religioase pe teritoriul Republicii
Moldova este celebra amuletă depistată în grota de la Brânzeni şi datată cu cca
35 de mii de ani înainte de Hristos. Această amuletă este lucrată în fildeş de
mamut şi prezintă un corp "triunghiular" cu gât alungit, care ar
putea fi o stilizare a unei forme ihtiomorfe. O întreagă
colecţie de obiecte de artă paleolitică a fost descoperită şi la staţiunea
Cosăuţi (jud. Soroca), printre care merită să amintim o statuetă antropomorfă,
un fragment de statuetă zoomorfă lucrată în marnă şi diverse piese de fildeş şi
os decorate cu incizii, datate toate cu cca 22 mii de ani înainte de Hristos. Perioada
mezolitică (vârsta medie a pietrei — mileniile VIII-V î.de Hr.) este
reprezentată în Republica Moldova prin aşezările din apropierea satelor
Frumuşica (Floreşti), Sărăteni (Leova), Bulboci (Edineţ). Începutul epocii
neolitice datează în Basarabia şi Transnistria cu sfârşitul mileniului VI -
începutul mileniului V î. d. Hr. Acestei epoci îi este atribuită cultura
Bugo-Nistreană, ale cărei vestigii au fost descoperite în cadrul mai multor
habitaturi din regiunea Sorocii (vezi Aşezările Soroca I, II, III şi V). Spre
sfârşitul mileniului V î.d. Hr. în Basarabia pătrund purtătorii culturii
"Ceramicii band-liniare". Vasele acestei culturi, deosebite prin
formele aproape sferice, cu un ornament amintind de "portativele cu note
muzicale" (care constau din mai multe linii orizontale paralele cu puncte
adâncite) au fost descoperite în aşezările de lângă satele Dănceni,
Gura-Camencii ş.a. La limita
mileniilor V şi IV î.d. Hr., prin simbioza culturilor Bugo-Nistrene şi a
culturii "ceramicii band-liniare", ambele fiind influenţate şi de
cultura Boian din Balcani, se constituie cea mai importantă cultură eneolitică
din sud-estul Europei — cultura Cucuteni-Tripolie. Remarcabilă prin
performanţele artistice, în special în domeniul ceramicii pictate, cultura
Cucuteni-Tripolie prezintă una dintre cele mai strălucite realizări ale
activităţii umane din epoca nouă a pietrei. Ornamentica spiraloidală şi
cromatica riguroasă a ceramicii cucuteniene formează un stil inconfundabil al
vechii arte decorative preistorice. Cele mai cunoscute aşezări ale acestei culturi
sunt situate lângă orăşelul Floreşti şi lângă satele Cărbuna (Ialoveni),
Petreni (Drochia), Solonceni (Rezina), Larga I (Edineţ), Brânzeni (III şi IV,
Edineţ), Costeşti (IV), Vărvăreuca (VIII-XV, XVI, XVII), Raşcov IX (Camenca),
Ofatinţi (necropola) şi Jura (Râbniţa), Caracuşenii Vechi I (Edineţ), Bădrajii
Vechi X (Edineţ), Putineşti (Soroca), Ruseşti IV (Edineţ), Zastânca II
(Soroca), Trifăuţi II (Soroca), Rădulenii Vechi, Soroca XII, Larga. În satul
Cărbuna a fost descoperit un întreg tezaur cucutenian, alcătuit din 817 obiecte
dintre care 444 din aramă. În sudul republicii perioada eneolitică este
reprezentată de cultura Gumelniţa, apropiată tipologic de cultura
Cucuteni-Tripolie. Spre mijlocul
mileniului III î.d. Hr. cultura Cucuteni-Tripolie şi alte culturi eneolitice
din Basarabia şi Transnistria se află într-un profund declin. Acest declin a
fost cauzat de pătrunderea triburilor nomade, care anunţau începutul unei noi
epoci — a epocii bronzului. În perioada timpurie a epocii bronzului teritoriul Republicii
Moldova a fost populat de triburile "culturii mormintelor cu ocru"
(sec. XXIII-XX î.d. Hr.) şi de triburile "culturii catacombelor"
(sec. XIX-XVIII î.d. Hr. - sec. XVII î.d Hr.) Perioada mijlocie
a epocii bronzului — sec. XVII - înc. sec. XIV î.d. Hr. — se caracterizează
prin trecerea treptată la un mod de viaţă sedentar, cu practicarea agriculturii
şi cu creşterea animalelor. În cadrul culturilor acestei perioade (cultura
Edineţ şi cultura Komarov) au căpătat o largă amploare meşteşugurile. Perioada
târzie a epocii bronzului a fost marcată de sedentarizarea temeinică a
populaţiei locale şi de constituirea unui complex agraro-păstoresc bine
echilibrat. În această perioadă cunosc o largă răspândire obiectele din bronz.
Principalele culturi ale acestei epoci — culturile Noua şi Sabatinovka (sec. XIV-XII
î.d. Hr.) ne-au lăsat un număr mare de aşezări, necropole şi diverse alte
vestigii. Primele obiecte
din fier de pe teritoriul Republicii Moldova datează din sec. VIII î.d.
Hr. Epoca fierului aici a fost precedată de o perioadă de tranziţie, care s-a
caracterizat prin pătrunderea în această zonă a triburilor tracice. Tracii
timpurii din spaţiul Pruto-Nistrean sunt reprezentaţi de culturile
Chişinău-Corlăteni (mijl. sec. XII - sec. X î.Hr.) şi Saharna-Solonceni
(sec. IX-X - mijl. sec. VIII î.d. Hr.). Figurine zoomorfe şi antropomorfe au
fost găsite lângă satele Ţâhnăuţi, Solonceni şi Mateuţii. Hallstatt-ul tracic
(sec. X-VI î.d. Hr.) este reprezentat de aşezările din apropierea satelor
Lucaşeuca (Orhei), Selişte (Orhei), Mândreşti (Teleneşti) şi Şoldăneşti
(Rezina). Ceramica culturii
Şoldăneşti (sec. VIII-VII î.d. Hr.) se caracterizează printr-o mare varietate
de forme. Printre cele mai frecvente forme ale acestei ceramici sunt vasele
bitronconice, ulcioarele, străchinile şi cănile decorative şi funcţionale. Din marea familie
a triburilor tracice în sec. VI î.d. Hr. se detaşează comunitatea
geto-dacică, reprezentată de vestigiile descoperite la Dănceni şi Hansca
(Ialoveni), la Pârjolteni (Călăraşi), Rudi (Donduşeni), Raşcov (Camenca),
Saharna (Rezina), Butuceni (Orhei), pe malurile Nistrului şi în multe alte
localităţi. La Pârjolteni au fost descoperite obiecte de ceramică lucrate
la roata olarului, iar la Butuceni (sf. sec. V - sec. III î.d. Hr.) s-au
păstrat rămăşiţele cetăţii şi sanctuarului geto-dacice. În cadrul culturii
geto-dace din ţinut sunt prezente şi tezaure monetare, de provenienţă greacă
nord-pontică, cum ar fi tezaurul de la Stolniceni, cu 44 de drahme de argint de
Histria. Lângă satul Lărguţa (Cahul), într-un vas de aur au fost descoperite în
1963, 21 de stateri de aur, din perioadele lui Filip al II-lea al Macedoniei,
Alexandru cel Mare şi Filip al III-lea al Macedoniei. Sciţii pătrund în
Basarabia începând cu sec. VI î.d. Hr. Arta sciţilor este cunoscută
datorită stelelor antropomorfe de tipul celei descoperite lângă satul Butor
(Grigoriopol, sec. IV-III î.d. Hr.) şi datorită obiectelor de giuvaiergie
zoomorfă (cercei, colane, brăţări) descoperite în mormintele de la Butor,
Balabani, Grigoriopol ş.a. Tot în mormintele sciţilor pot fi descoperite şi
vase de ceramică greacă, de tipul binecunoscutului vas "pelike", de
valoare artistică excepţională, găsit lângă satul Manta (Cahul, sec. IV-III
î.d. Hr.). În prima jumătate
a sec. III d. Hr. în regiunea carpato-nistreană îşi fac apariţia goţii,
triburi de origine germanică. Ei trec la arianism şi fac una din primele
traduceri ale Bibliei în limba gotă (Biblia lui Wulfila). Sub aspect arheologic
această perioadă este cunoscută sub denumirea de cultura Sântana de
Mureş-Cerneahov (sec. III-IV d. Hr.). De fapt aceasta este o cultură
provincial-romană, dar purtată de o populaţie din afara imperiului. Vestigii
ale acestei culturi găsim la grădiştea şi la aşezarea Sobari, (sec. II-IV
d. Hr.) pe locul unui vechi castru roman, şi pe locul aşezării Cosăuţi (sec.
II-IV d. Hr.). În spaţiul
pruto-nistrean sunt atestate şi două mari fortificaţii de pământ de la limes-ul
Imperiului Roman. Este vorba de celebrele valuri ale lui Traian (de sus şi de
jos) ce aveau drept scop apărarea gurilor Dunării de invaziile barbarilor. Năvălirea hunilor
a întrerupt dezvoltarea economică şi culturală a populaţiei ţinutului nostru şi
a marcat începutul perioadei invaziilor popoarelor migratoare (goţii, hunii,
gepizii, avarii, cumanii ş.a.). Pe parcursul
evului mediu, în Basarabia, alături de populaţiile geto-dacice romanizate
pătrund şi triburile slave. O astfel de aşezare slavă veche a fost descoperită
în apropierea satului Echimăuţi (Orhei, sec. IX-XI), iar în apropierea
satului Rudi (Soroca) a fost descoperită o cetăţuie slavă de provenienţă
medievală, supranumită în popor "Farfuria turcului" (sec. X-1-a
jumătate a sec. XIII). Evul mediu este
perioada de formare a poporului român, a cărui strămoşi au fost geto-dacii
romanizaţi şi reprezentanţii populaţiilor Imperiului Roman din Dacia, care
vorbeau limba latină. Culturile arheologice Costişa-Botoşani-Hansca din sec.
V-VII, cultura Dridu din sec. VIII-XI şi cultura Răducăneni din sec.
XI-XIII aparţin, probabil, populaţiei vechi romanizate din ţinut, şi indică un
lent proces de asimilare a diverselor elemente eterogene într-o sinteză
culturală proprie, inedită şi originală. Situl arheologic de la Orheiul
Vechi — unde pe parcursul mileniilor s-au perindat multiple culturi
arheologice, aparţinând geţilor (sec. IV-III î.d. Hr.), slavilor (sec.
VIII-IX), populaţiilor indigene de tip Lucaşeuca-Petruha (sec. III d. Hr.),
unde a existat în anii 40-60 ai sec. XIV celebrul oraş al Hoardei de Aur
Şehr-al-Djeadid, care bătea propria monedă, unde la sf. sec. XIV şi pe
parcursul sec. XV a existat oraşul moldovenesc Orhei, numit astăzi Orheiul
Vechi — este un exemplu grăitor al complicatelor procese de etnogeneză şi de
culturogeneză din spaţiul pruto-nistrean, partea majoră a căruia este ocupată
astăzi de Republica Moldova. Spre deosebire de
staţiunile omului preistoric situate în aer liber, staţiunile situate în grote
şi caverne sunt destul de rare pe teritoriul Republicii Moldova. În schimb ele
sunt de o vechime considerabilă, datând adesea încă din epoca veche a pietrei (paleolitic).
Conform datelor furnizate de profesorul I.Hâncu "în Republica Moldova sub
ocrotirea statului sunt luate staţiunile situate în grote şi caverne de lângă
satul Buteşti, din apropierea satelor Brânzeni, Buzdujeni şi Trinca (judeţul
Edineţ), din vecinătatea satului Ofatinţi (Transnistria) şi din apropierea
satelor Horodişte şi Duruitoarea Veche." În total se cunosc numai 9
staţiuni situate în caverne sau grote, unde au locuit oamenii de pe teritoriul
actualei Republici Moldova în perioadele paleolitică şi mesolitică. Cele mai
vechi dintre ele sunt staţiunile din peştera de lângă satul Ofatinţi şi grota
de lângă satul Duruitoarea. Cea mai bogată în mostre arheologice s-a dovedit a
fi grota de lângă satul Brânzeni, unde în cadrul săpăturilor arheologice au
fost descoperite circa 8 mii de obiecte din cremene. Duruitoarea Veche Este un monument
arheologic din paleoliticul timpuriu. Se compune din 3 grote legate în lanţ,
alungite de-a lungul versantului pe o distanţă de 49 m. Datare:250-300 mii
de ani în urmă, paleoliticul timpuriu (perioada Acheuleană) - 20 mii de ani în
urmă, paleoliticul tardiv (perioada Madlen), aşezări din epoca bronzului până
în evul mediu târziu. Descriere: Se află
în malul stâng al r. Ciuhur, adâncită în stânca calcaroasă, la altitudinea de
33 m faţă de aşezarea sătească. Se compune din trei grote legate în lanţ,
alungite de-a lungul versantului cu orientare vestică, pe o distanţă de 49 m.
Cavernele de sud şi nord comunică cu mediul exterior, caverna intermediară,
lungă de 9 m. servind de legătură între ele. În faţa intrărilor se află câte o
terasă naturală acoperite câteva cu câte o copertină din masivul stâncos.
Depunerile culturale de 135 cm. Sunt compuse din cinci straturi, în cel
inferior nu sunt urme de activitate umană, ci numai oase de animale folosite.
Unelte de muncă din silex se află în stratul al doilea, care acoperă întreg
spaţiul interior al grotelor, corespunzând paleoliticului interior. Stratul
deasupra corespunde paleoliticului tardiv, cu obiecte din silex nu numai de
muncă, ci şi cu amulete, podoabe din os de cerb nordic, vârfuri de suliţe,
mânere din corn de animal. Tot aici a fost găsită mandibula unui om primitiv
trei arsuri în forma lentilelor de la ruguri mari, una conturată cu pietre de
calcar. Tehnici de
construcrii: Caverna de origine naturală carstică Grota de la Brânzeni I Prezintă o nişă în
stratul de calcar adâncă de 9 m, lungă de 18 m şi înaltă de 4 m, situată la 62
m înălţime faţă de nivelul apei r. Racovăţ. Sunt studiate 3 straturi de cultură
care aparţin paleoliticului târziu şi mezoliticului. Obiectele de cremene
găsite numără peste 8000 de unităţi. Datare: 35-33
000 ani în urmă, cultura "Brânzeni", paleoliticul tardiv Descriere: Grota
se află în localitatea Mersâna. Prezintă o nişă în stratul de calcar, adâncă de
9 m, lungă de 18 m şi înaltă de 4 m, situată la 62 m înălţime faţă de nivelul
apei r. Racovăţ. Intrarea se află în partea nordică a peşterii. Au fost
studiate trei straturi de cultură care aparţin perioadei timpurii a
paleoliticului târziu (60 cm) şi mezolitului. În straturile amesticate s-au
păstrat rămăşiţe ale culturii Cucuteni-Tripolie şi ale epocii de bronz.
Obiectele de cremene numără peste 8000 de unităţi. Ele prezintă aşchii, plăci,
nucleusuri în formă de disc, prisme, cuţite, rozătoare, toporaşe de mână etc.
În stratul de cultură timpurie a paleoliticului târziu a fost găsită o amuletă
asemănătoare unui peşte, tăiată din colte de mamut şi împodobită cu ornament
punctat, care în partea de sus are o găurică pentru cureluşă sau aţă. Este
primul obiect de artă ce datează dintr-o epocă străveche găsită în Republica
Moldova. Tehnici de
construcrii: Grotă de origine carstică *Valuri Termenul
"val" provine din limba latină de la cuvântul "vallum".
Prin noţiunea de val se subînţelege acel tip de fortificaţii, care se
constituie dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei cu un şanţ în
partea exterioară, folosită în sistemul defensiv (în mod special la
"limesurile" - frontierele - Imperiului Roman). Tot prin noţiunea de
"val" se identifică întăriturile prelungi de pământ care marchează
limitele unor teritorii. Pe teritoriul
Republicii Moldova cele mai celebre valuri sunt cele două valuri ale lui Traian
— vestigii arheologice de mare amploare, — care străbat partea sudică a
republicii, respectiv, de la Leova până la Copanca (şi mai departe pe
teritoriul Ucrainei) şi de la satul Vadul-lui-Isac până la lacul Sasâc, mai la
sud de oraşul Tatarbunar (Ucraina). În afară de Valurile lui Traian, în
Basarabia mai sunt cunoscute şi alte monumente arheologice de acest tip. Astfel
în apropierea satului Criva (judeţul Edineţ) a fost depistat un val de pământ
cu înălţimea de 2-3 metri şi cu o lungime de câteva zeci de kilometri.
Vestigiile altui val de pământ au fost depistate de arheologi în apropierea
satului Grimăncăuţi. Valurile cu funcţii defensive erau adesea integrate
fortificaţiilor antice. Astfel, încă din epoca geto-dacă, din secolele 4-3 înainte
de Hristos datează valul şi cetatea din apropierea satului Stolniceni, judeţul
Lăpuşna. Acest val este anterior cu câteva secole celebrelor Valuri ale lui
Traian. În tradiţia
folclorică şi populară valurile sunt numite adesea "Şanţuri",
"Troiene", "Hindichiuri", "Brazde",
"Zamcă". Valurile lui Traian Sunt
situate în partea de sud a republicii având 2 ramificaţii: "de jos"
şi "de sus". Este un monument arheologic din sec. II e.n. Descriere: Valurile
lui Traian sunt situate în partea de sud a Moldovei şi constituie 2 ramificaţii
principale: "de jos" şi "de sus". Cel de "jos"
are o lungime de 126 km şi se întinde de la satul Vadul lui Isac până la or.
Tatarbunar, pe teritoriul ucrainean. Cel de "sus" are lungimea de 138
km avându-şi graniţa între orăşelul Leova la vest şi satul Copanca de lângă
Chiţcani la est. Ambele "valuri" au diverse ramificaţii. Înălţimea
lor nu depăşeşte 1,5-3 m. Conform tradiţiei există opinia, că Valurile lui
Traian sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian,
sau linia de demarcare între teritoriile ocupate de triburile greutunge,
geto-daci şi tervingi. Până acum nu există o părere unică în ce priveşte
provenienţa, scopurile şi funcţiile valurilor lui Trăian. *
Situri Termenul
"sit" a început să fie utilizat relativ târziu în lexicul ştiinţific
din Republica Moldova. Actualmente sub noţiunea de "sit", în
conformitate cu articolul 1 al convenţiei UNESCO din 1972 "privind
protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural" şi a articolului 1 al
capitolului 1 al legii Republicii Moldova privind ocrotirea monumentelor din 22
iunie 1995, sunt considerate: lucrările omului sau operele rezultate din
conjugarea acţiunilor omului şi naturii, precum şi zonele ce includ terenurile
arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere
istoric, estetic, etnografic sau antropologic. Această definiţie a noţiunii de
"sit" se aplică şi în cazul "siturilor arheologice". Ea nu
trebuie confundată cu noţiunea generală de "sit", prezenta în
dicţionarele explicative obişnuite, care definesc "situl" pur şi
simplu ca "o privelişte sau un colţ dintr-un peisaj". În cadrul
catalogului de monumente arheologice au fost selectate peste treizeci de
"situri arheologice" de pe teritoriul Republicii Moldova, care ţin de
diverse perioade istorice: începând cu paleoliticul superior şi terminând cu
evul mediu tardiv. Un rol foarte important este acordat siturilor arheologice
din perioada eneolitică, în special celor legate de cultura arheologică
Cucuteni-Tripolie, bogată în opere de artă decorativă de incontestabilă
valoare. Cel mai mare articol este dedicat sitului arheologic de la Orheiul
Vechi. Aşezarea Soroca I Este atribuită culturii
Bugo-Nistrene. Grosimea stratului cultural este de 300 cm. Este un monument
arheologic de importanţă naţională. Autor: Cultura
bugo-nistrană (neolitic), eneolitic, epoca bronzului Datare: 5300-4500
înainte de Hristos Descriere: Situl
se află la 2 km în aval de oraş, la nivelul primei terase a luncii malului
drept, în partea stângă, a deliefului Cobzanca. Grosimea stratului cultural
este de 300 cm. Stratul cultural superior (4500 ani în. de Hristos) conţinea
rămăşiţe de case de formă dreptunghiulară, ruguri şi mai multe obiecte:
nucleusuri din silex, retuşiere, cuţite din lame, răzătoare, scobitoare -
tăietoare, burghiuri, străpungătoare, o săpăligă din corn, dălţi etc. Ceramica
este modelată din lut de câteva categorii. Sub acest orizont a fost depistat un
alt strat cultural (4700 ani în. de Hristos) cu rămăşiţe de locuinţe în formă
de colibă cu contururi dreptunghiulare, cu semibordeie, două ruguri, inventarul
litic fiind asemănător celui descris anterior. În cadrul altui strat cultural,
inferior, fără ceramică (5300 ani în. de Hristos), au fost găsite rămăşiţele a
două semibordeie de configuraţie ovală cu ruguri interioare. La fundul unuia
din ele se afla locul atelierul unde se prelucra silexul: nucleusuri,
retuşiere, cuţite, răzuitoare, plăci şi aşchii, burghiuri, dinţi pentru
secerătoare, vârfuri de săgeţi, străpungătoare. Tehnici de
construcrii: Unelte rudimentare Aşezarea Soroca II Se întinde pe o distanţă de 50 m.
de-a lungul malului râului Nistru, grosimea stratului cultural fiind de 200 cm. Este
atribuită culturii Bugo-Nistrene din mil. VI-V î.e.n. Datare: Perioada
neolitică, cultura Bugo-Nistreană; mileniile VI-V înainte de Hristos Descriere: Situl se găseşte pe malul drept al râului
Nistru, la 2,8 km de la extrema de asfinţit a oraşului Soroca. Se întinde pe o
distanţă de 50 m de-a lungul malului, grosimea stratului cultural fiind de 200
cm. În stratul de jos au fost studiate rămăşiţele unui semibordei cu groapă,
unde se prelucra cremenea, o groapă-vatră şi un sector de podea acoperit cu
lespezi din piatră din calcar. Uneltele de muncă sunt din silex: nucleusuri,
retuşoare, cuţite, răzuitoare, vârfuri de lame, ferestrăie, sfredele, dălţi
etc. În stratul al doilea au fost cercetate urmele a două semibordeie cu trei
ruguri şi inventarul litic analogic cu cel găsit în stratul inferior. Sunt
prezente obiecte din oase şi din coarne de ren transformate în săpătoare, piese
pentru săpăligă, unelte de străpuns, cuţite pentru prelucrat peştele din
emailul colţilor de mistreţ. În stratul al
treilea au fost găsite semibordeie cu ruguri şi inventar litic analogic celui
găsit în straturile precedente. Ceramica este din lut cu adaos din plavă de
grâu, cafeniu-închisă la culoare, cu angobă. Formele bazelor vaselor sunt
sferice sau ovale, cu fundul plat. Suprafaţa lor este ornamentată cu panglici
văluroase şi cu câmpuri în formă de romburi haşurate. Tehnici de
construcrii: Piatră, os, ceramică Aşezarea Vărvăreuca XV Situl se află pe malul
Răutului la locul numit "Cucueţi". Ocupă o suprafaţă de 350 m x 250
m. Au fost depistate piese din eneolitic şi obiecte aparţinând culturii
Cucuteni-Tripolie. Datare:
Perioada eneolitică, al 2-lea sfert al mileniului III în. de Hristos; cultura
Cucuteni-Tripolie, faza târzie. Descriere: Situl se află pe malul Răutului, la 1,5 km spre est
de locul numit "Cucuieţi". Ocupă o suprafaţă de 350x250 m. A fost
cercetată o locuinţă cu dimensiunile de 25 m x 7 m. În ea au fost găsite unelte
de import: cuţite din lemn cu retuşuri oblice, răzuitoare, 50 de greutăţi
pentru războiul de ţesut, peste 100 de vase din ceramică, printre care oale
bitronconice şi sferoconice cu urechiuşe, cratere, străchini conice. Vasele
sunt decorate cu un ornament aplicat cu vopsea cafenie-închisă, uneori roşie.
Pe partea superioară a vaselor este aplicat un brâu din cercuri cu tangente,
sub bazele vaselor sunt pictate linii orizontale. Pe câmpurile libere sunt
desenate siluetele unor arbori, scăriţe, plante stilizate, linii ondulate sau
piezişe, ovaluri, figuri de animale, în special câini. Străchinile sunt
desenate în interior şi exterior cu festoane, cruci, cerculeţe, şerpi,
triunghiuri, semne solare. Tehnici de
construcrii: Piatră, resturi de lemn, ceramică *Grădişti "Grădiştile"
arheologice sunt vechile "cetăţi de pământ" sau alte tipuri de
aşezări fortificate. Termenul "grădişte" este de provenienţă slavona
("grădişce" sau "gorodişce") şi s-a păstrat în toponimia mai
multor sate basarabene sub forma de "Horodişte". Arheologii au
stabilit curiosul fapt, că în acele localităţi unde figurează şi astăzi în
tradiţia populară denumirile de "Horodişte", "Horodcă",
"Zamcă", "Cetăţuie", "Şanţ", "Orhei",
"Orheu", "Palanca" ş.a. de obicei în apropierea lor sunt descoperite
urmele unor autentice grădişti preistorice, antice sau medievale. Din punctul de vedere al
exploatării lor grădiştile puteau fi de două feluri: pentru trai permanent şi
pentru refugiu în caz de invazie. O astfel de grădişte destinată scurtelor perioade
de refugiu a fost depistată de arheologi lângă satul Hansca. Relieful bogat al
actualei Republici Moldova a condiţionat apariţia mai multor tipuri de
Grădişti: a grădiştilor constituite pe culmile sau muchiile dealurilor cum sunt
cele de la Rudi, Slobozia-Cremene, Rădi-Cereşnovăţ, Vertiujeni, Năpadova,
Raşcov, Caterinovca, Olişcani Trebujeni ş.a. şi a grădiştilor constituite pe
malurile abrupte ale râurilor şi prăpăstiilor cum sunt cele de la Butuceni,
Lipnic (La şanţ), Curătura, Stolniceni, Ofatinţi ş.a. Din punct de vedere
tipologic grădiştile pot fi patrulatere sau inelare. Astfel, grădiştea "La
şanţuri" de lângă satul Mateuţi este circulară, iar grădiştea "La
cetate" de lângă satul Costeşti este patrulateră. Forme ovale sau rotunde
au grădiştile de lângă satele Echimăuţi, Ţareuca, Popăuţi. Grădiştea de lângă
satul Rudi (Donduşeni) supranumită de popor "Farfuria turcului" are
forma inelară. Drept una din "grădiştile" care au durat cel mai mult
timp este considerată grădiştea înfiinţată de geto-daci lângă satul Hansca în
secolele 4-3 până la Hristos. În această aşezare fortificată de formă
dreptunghiulară s-au păstrat urme de habitat uman pe parcursul a peste 23 de
secole. Împreună cu siturile arheologice, grădiştile prezintă cel mai bogat şi
mai variat tip de aşezare omenească din epocile preistorică, antică şi
medievală. Cetăţuia Brânzeni III Este situată pe un promontoriu
calcaros, la 150-170 m de la nivelul apei r. Racovăţ. Ocupă o suprafaţă de 100
m x 150 m. Este datată cu mil. III-II î.e.n., atribuită culturii
Cucuteni-Tripolie. Datare: III-II
mil. în. de Hristos, perioada eneolitică Descriere: Cetăţuia
constă din două porţiuni - partea întărită - "cetăţuia" şi partea
nefortificată din jurul ei. Cetăţuia este situată pe un promontoriu calcaros,
la 150-170 m de la nivelul apei r. Racovăţ. Din trei părţi promontoriul este
înconjurat de stânci, părţile abrupte ale cărora ajung la 50-70 grade. Cetăţuia
este separată de partea nefortificată printr-un şanţ cu val de apărare. Ocupă o
suprafaţă de 100x150m şi are un strat cultural de 30-50 cm. Au fost
dezgropate rămăşiţele a 37 de sălaşuri terestre din lut. Ele erau cu două
etaje, ridicate pe stâncă sau pe terase artificiale, cu lungimea de 5-12 m,
lăţimea - 4-5 m, dreptunghiulare sau pătrate în plan. Înăuntru erau vetre
adâncite de formă rotundă sau patrulateră. Uneltele de muncă sunt din silex -
ciocane, secere, cuţite, rozătoare, sfredele, topoare de luptă, imitaţii din
aramă - tesle, urme de ţesături în formă de amprente. Ceramica era pictată
pe fundal portocaliu cu nuanţe de cafeniu închis şi roşu. Subiectele sunt
următoarele: ovale şi spirale descompuse, siluete feminine, păsări, mamifere,
scene cu imagini de orante, semne solare. Cetăţuia "La
şanţuri" Este
atribuită culturii arheologice tracice şi getice, datată cu sec. XII-VI
î.e.n. şi sec. IV-III î.e.n. Este un monument arheologic de o importanţă
naţională. Datare: Sec.
VII-VI în. de Hristos, cultura tracică; sec. IV-III în. de Hristos, cultura
getică Descriere: În
braniştea numită "La şanţuri", pe un deal înalt din valea Nistrului,
mărginit de un mal abrupt şi de o râpă laterală, a fost amenajată o cetăţuie
din trei părţi protejată de obstacole naturale. Din partea de sus au fost
construite 4 valuri cu o înălţime de cca 5 m şi şanţuri cu o adâncime de 2 m.
Valul exterior era zidit din piatră, celelalte, inclusiv cele 3 bastioane de
lângă poartă erau din pământ. Pe acest loc s-au succedat trei aşezări antice -
una tracică din sec. 7-6 în. de Hristos, una getică din sec. 4-3 în. de Hristos
şi una din sec. 2-1 în. de Hristos. Tehnici de
construcrii: Valuri de pământ *Necropole Spre deosebire de
gorganele sau movilele funerare, străvechile necropole nu au semne distinctive
care ar putea facilita descoperirea lor de către arheologi. Aceste vechi
cimitire, numite de arheologi "necropole de sol" şi descoperite în
mare parte întâmplător, în cadrul lucrărilor agricole sau de terasament, prezintă
un interes istoric deosebit, întrucât ne "vorbesc" nu numai despre
riturile funerare a oamenilor din vechime, dar mai şi păstrează multe obiecte
de habitat uman şi multe mostre de cultură materială. După riturile de înhumare
necropolele pot fi de trei feluri: de incineraţie, de înhumaţie şi mixte. Pe
teritoriul Republicii Moldova sunt atestate toate aceste trei tipuri de
necropole. În cadrul catalogului de monumente arheologice au fost selectate
câteva "necropole de sol" de pe teritoriul Republicii Moldova: începând
cu necropola de la Ofatinţi (Transnistria) din perioada eneolitică şi termintnd
cu necropola medievală de lângă satul Alcedar (Judeţul Orhei). Epoca bronzului
este reprezentată de necropola de la Brânzeni-Ţiganca a "Culturii
arheologice Edineţ". Două necropole: cea de la Climăuţi V şi cea de la
Saharna II ţin de "Cultura Saharna-Solonceni". Perioada
Hallştatt-ului tracic este reprezentată de necropola Selişte iar epoca
începutului migraţiilor popoarelor este reprezentată de necropola de lângă
satul Rogojeni, care ţine de "Cultura Sarmaţiană". Necropola Selişte Este un complex cu aşezări din
epocile neoliticului şi a fierului. Se află la 0,5 km spre nord-vest de
bifurcarea drumului Orhei-Călăraşi. Datare: Perioada
Hallştatului tracic, slavă timpurie, până în sec. XIII-XIV Descriere: Se
află la 0,5 km de bifurcarea drumului Orhei-Călăraşi, spre dreapta de podul
peste r. Vatici. Au fost găsite 32 de înhumări incinerate. Este un complex cu
aşezări din epocile neolitică, eneolitică şi cea a fierului. Necropola ţine de
culturile "Sântana de Mureş", tracică şi slavă timpurie. Sunt
înhumări şi din sec. XIII-XIV. Necropola Lucaşeucă Este un monument
arheologic, unde au fost cercetate 21 de înhumări incinerate. Aici au fost
găsite fibule de tip "Latene". Datare: sec I în.
de Hristos Descriere: Necropola
se află la 1,5 km spre vest de aşezarea Lucaşeuca II şi la 800 m de şoseaua
Orhei-Curchi. Au fost cercetate 21 de înhumări incinerate care au gropile
săpate la 0,65 m - 1,35 m adâncime. Cremarea era efectuată în alt loc, în urne
fiind trecut scrumul (cenuşa). Au fost găsite fibule de tip "La
Tene". | |
|
Total comentarii : 1 | |||
Prietenii site-uluiStatisticiTotal online: 1 Vizitatori: 1 Utilizatori: 0 |