Pro 24

Macroscopic lemnul este diferit privit, în funcție de planul în care este secționat. Lemnul este alcătuit din mai multe tipuri de țesuturi vegetale: țesutul vascular, fibre, parenchimul de rezervă.

  Fibre: fascicule de celule rezistente, dispuse într-un sens axial, care asigură rigiditatea si rezistența mecanică a lemnului. Sunt constituite dintr-un amestec de celuloză, hemiceluloză și lignină.

  Țesutul vascular: este compus din vase, celule tubulare prin care se conduce seva brută de la rădăcini la frunze. La conifere aceste vase sunt numite traheide. Vasele conductoare sunt adesea asociate cu celulele parenchimatice (numite și parenchim), care contribuie la transportul de nutrienți în arbore.

  Celulele de rezervă parenchimatice, cu pereti îngroșați și lignificati, care însoțesc țesutul vascular. Aceste celule participă la funcția de sustinere. Orientarea lor este transversală și radială pornind de la axa longitudinală a arborelui.

Lemnul are o structură anatomică specifică fiecărei specii de arbore, astfel încât acestea pot fi recunoscute în funcție de diferențele structurale. Descrierea științifică a structurilor lemnului și de determinarea speciilor de arbori ține de anatomia lemnului.

  Compoziția chimică

Lemnul constă în principal din substante organice, precum și din substante anorganice (1 până la 1,5%). De asemenea, poate avea umiditate variabila.

  Celuloza (40 - 50%),

  Lignina (20 până la 30%)

  Hemiceluloză (15 la 25%),

  Alte substanțe organice: polizaharide, pentozani, hexozani, rășini, taninuri, coloranți, ceară, alcaloizi...

  Apa:

Există trei tipuri de apă în lemn:

1.    Apa liberă este apa prezentă în lemnul verde.

2.    Apa legată este apa care intră în compoziția fibrelor. Ea este cea care cauzează contracții în timpul uscării.

3.    Apa de compozitie este apa care intră în compoziția moleculelor. Eliminarea acesteia duce la distrugerea lemnului (de exemplu, în incendii).

  Proprietăți fizice

  Reziliență;

  Rezistență la tracțiune și comprimare;

  Elasticitate;

  Densitatea mai mică decat a apei;

  Durabilitatea;

  Proprietăți izolatoare.

 Proprietăți optice

 Anizotropie

Aproape toate proprietățile structurale ale lemnului sunt diferite în cele trei direcții principale (axială, radială, tangențială). Aceasta cauzează contracții inegale a lemnului în timpul uscării. La unele specii de lemn, contracția axială maximă este de de 0,3%, radială de 5% și tangențială de 10%.

  Proprietăți elastomere

  Proprietăți biologice

  Proprietăți higroscopice

Proprietățile higroscopice a lemnului cauzeaza o stabilitate dimensională relativ scăzuta în diferite umidități ambientale. Lemnul uscat este mai higroscopic decat cel umed, iar calitatea lemnului depinde de umiditatea climei. Variația concentratiei de apă sub punctul de saturare determină schimbări ale structurii lemnului. Unele tipuri de lemn, precum cel de tec, au o contracție scăzută de umiditate din cauza substanțelor hidrofobe prezente. Pentru a micșora caracterul higroscopic al lemnului, acesta este acoperit cu un strat subtire de vopsea.

 Proprietăți acustice

Viteza sunetului în lemn de-a lungul fibrelor lemnoase are o valoare de 4000 pana la 6000 m/s, pe când în cereale este de doar 400 - 2000 m/s. Parametrii care influențează viteza sunetului sunt densitatea, elasticitatea, lungimea fibrelor, unghi, conținutul de umiditate, fisuri. Datorită proprietăților sale acustice excelente, lemnul este utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale. Dar lemnul poate fi utilizat si ca material de izolare fonica. Placa cu o densitate de suprafață de 15 - 20 kg/m2 realizeaza o izolare fonica de 24 - 26 dB.

 Proprietăți termice

Datorita porozității sale, lemnul este un conductor slab de căldură, prin urmare este foarte potrivit ca izolare termică. Molidul are o conductivitate termica de 0.22 W / mK (pentru comparație betonul are 0,69 W / mK), iar placile izolatoare - 0.14 W / mK sau mai mică. Plăcile aglomerate poroase ajung la 0.05 W / mK. Conductibilitate termică crește cu conținutul de umiditate și densitatea materialului.

Capacitatea termică este la lemn de aproximativ 4 ori mai mare decât la fier. Expansiunea termică poate fi neglijată în practică la lemn, deoarece aceasta va fi compensată de contracție la uscare.

Descompunere termică a lemnului începe la temperaturi de peste 105° C; la 200° C este foarte mult accelerata și atinge cota maximă la 275° C. O degradare termica a lemnului poate să apară în timpul expunerii prelungite la temperaturi mai mici de 100° C. Punctul de aprindere de lemn este intre 200 si 275° C. În absența oxigenului duce la piroliză.

 Formarea lemnului

Lemnul se formează din cambiu, situat între lemn și scoarță de copacului (creștere secundară).