Acasă » Fişiere » Betonul » Caracterizarea |
[ · Descarcă de pe sursă () ] | 06 Ian 2012, 00:33:33 |
Betoanele sunt produse
artificiale cu aspect de conglomerat care se obțin în urma întăririi unor
amestecuri bine omogenizate de liant, apă și agregate, eventual aditivi.
Amestecul de liant și apă formează o pastă care, în urma unor procese
fizico-chimice, se întărește transformându-se într-o substanță solidă care
leagă între ele granulele de agregat, dând astfel caracterul de monolit al
betonului. Betonul prezintă o bună rezistență la solicitarea de compresiune,
dar la solicitarea de tracțiune rezistența betonului este mult mai scăzută
(aproximativ de 10 ori mai mică decât cea la compresiune). Din acest motiv
pentru a îmbunătăți comportarea materialului la diferite tipuri de solicitări
betonul poate fi armat cu diferite produse din oțel. În industria
construcțiilor, betonul, și în special cel armat și precomprimat, reprezintă
principalul material de construcții, folosit la structuri, datorită avantajelor
pe care le are: durabilitate, executarea elementelor de contrucții sub orice
formă, rezistență la foc, caracterul monolit și masivitatea construcțiilor,
costul redus. Acest lucru face ca
betoanele să fie materiale foarte variate în ce privește proprietățile lor
tehnice, modul de fabricare și punere în lucru. În funcție de modul de armare
se clasifică în: § beton cu armătura flexibilă; § beton cu armătura rigidă; § beton precomprimat. Betonul armat a fost
inventat și dezvoltat concomitent de mai multe persoane la mijlocul secolului
al XIX-lea. În 1854, J. L. Lambot a construit la Paris ambarcațiuni din beton
armat cu sârmă și plasă de sârmă, dar metoda nu s-a răspândit până când un
grădinar, Joseph Monier, a patentat metoda pentru manufactura ghivecelor de
flori în 1867. În 1854, un englez, William Wilkinson, din Newcastle a început
să construiască case din beton armat. Între 1850 și 1880, un francez, Francois
Coignet, a construit case de beton întărite cu bare de oțel în Anglia și
Franța. În SUA, Taddheus Hyatt a inventat și experimentat în anii 1870 bârne
din beton armate cu oțel. Prima clădire din beton armat din SUA este
considerată a fi una construită de E.W. Ward în 1875 în orașul Port Chester,
New York.[1] Prepararea betonului Realizarea unui
sortiment de beton presupune un proces de fabricare stabilit pe baza unor
rețete, la care se respectă cu fidelitate caracteristicile materialelor
constitutive: liantul, apa, agregatul și alte adaosuri-în vederea obținerii
calităților proiectate. Odată compoziția stabilită, urmează dozarea
materialelor și apoi prepararea betonului. Prepararea betonului se poate
efectua manual sau mecanic. Prepararea manuală se face la lucrări de mică
importanță prin amestecarea nisipului cu cimentul și cu pietrișul. După ce s-a
obținut un amestec omogen, se introduce treptat apa până rezultă un beton de
consistența dorită. Prepararea mecanică a betonului se face cu ajutorul
betonierelor. Transportul betonului Pentru transportul
betonului proaspăt de la locul de preparare la locul de utilizare trebuie
îndeplinite anumite criterii, cum ar fi: asigurarea omogenității betonului,
evitarea începutului de priză a cimentului, etc. Transportul de la stațiile de
preparare la șantier se face de obicei folosind autobetoniere, dar pe distanțe
scurte se mai poate face si cu ajutorul unor autobasculante. Pe șantier se
transportă în general cu roabe și vagoneți, iar pentru transportul pe verticală
se folosesc pompe de beton sau macarale cu ajutorul unor bene speciale. Punerea în operă a
betonului În condiții obișnuite,
betonul se toarnă în cofraje: injectarea betonului se face sub presiune iar
turnarea sub apă necesită o incintă. Turnarea betonului trebuie să se facă, pe
cât posibil, continuu, fără întreruperi, iar în timpul turnării să nu se
producă segregări. Compactarea betonului este o operațiune foarte importantă,
prin care se urmarește o umplere completă a cofrajelor, o reducere a spațiilor
dintre granule și eliminarea parțială a aerului. Compactarea se face prin:
vibrare cu pervibrator, vacuumare, torectare. Betoane speciale În afară de betonul
greu obișnuit, pentru contrucțiile și elementele supuse la condiții deosebite,
se utilizează betoane speciale, cum sunt: betoanele cu înaltă performanță, cele
rezistente la temperaturi înalte (refractare), betoanele antiacide, betoanele
de protecție împotriva radiațiilor, betoanele cu polimeri, cele armate cu
fibre, betoane hidrotehnice sau betoane pentru drumuri. Betoane ușoare Betoanele ușoare -
sunt acelea care au o greutate mai mică de 2000kg/mc, în scopul dobândirii de
calități termoizolatoare. Compoziția lor este foarte variată, de la agregate
anorganice(minerale), la cele naturale(vegetale) sau artificiale(polimeri);
densitatea la gramadă a agregatelor ușoare este mai mică. Betoanele macroporoase
- se obțin prin alegerea unei granulozități speciale a agregatelor, care pot fi
grele-compacte sau ușoare-poroase. Partea fină din agregat se elimină, iar
cantitatea de apă și ciment se dozează astfel încât fiecare granulă să fie
învelită cu o peliculă fină de ciment, fară ca golurile dintre granule să fie
umplute. Betoanele celulare -
se obțin prin provocarea unor reacții chimice urmate de o degajare de gaz în
pasta de ciment ori într-un mortar de ciment sau var cu agregat fin (gazbeton),
betoane cu spumă (spumbeton). Conductivitatea termică a betoanelor celulare în
stare uscată este mică, urmare a structurii lor microporoase omogene. O mare
influență asupra conductivității termice o are umiditatea. Sub influența
umiditații conductivitatea termică crește rapid. Rezistența la compresiune este
desigur redusă, astfel că structurile cu betoane celulare sunt mixte. Betoanele
celulare se utilizează pentru executarea de blocuri pentru zidării, fâșii,
plăci și panouri pentru pereți, elemente armate sub forma de fășii pentru
acoperiș, elemente termoizolatoare pentru placarea pereților și destinații
speciale(camere frigorifice), structuri termoizolatoare, etc. Produse din beton Produsele din beton
simplu se utilizează tot mai intens, datorită creșterii calității ca urmare a
utilizării unor tehnologii îmbunătățite în procesul de fabricație și a prețului
competitiv. Sortimentele realizate sunt destinate în special pentru pardoseli,
borduri, blocuri de zidărie, plăci de placare. Plăcile din beton -
pentru pardoseli pot fi: plăci simple (de protecție în jurul clădirilor sau
pentru trotuare), plăci cu dimensiuni mai mari care se armează (pentru
platforme,locuri de parcat,terase circulabile) și plăci mozaicate (inclusiv
plinte) utilizate pentru pardoseli interioare sau exterioare. Pavelele - sunt
blocuri compacte din beton de mici dimensiuni, care prin alcatuirea lor permit
țeserea. Pavelele au diverse geometrii care se îmbină între ele, iar marginile
sunt rezolvate prin borduri. Stratul de suport este, de regulă un material
măcinat de carieră, bine tasat. Bordurile - din beton
realizează încadrarea trotuarelor, spațiilor verzi, aleilor sau drumurilor
carosabile. Pot avea dimensiuni, forme și calitați diferite în funcție de
domeniul de utilizare. Reciclarea betonului Reciclarea molozului
rezultat în urma demolărilor sau a renovărilor este o practică din ce în ce mai
des întâlnită. Reciclarea betonului are multiple avantaje cum ar fi o reducere
în costurile construcției dar și protejarea mediului înconjurător. Pentru reciclarea
betonului, molozul se trece prin concasoare speciale iar materialul rezultat
este filtrat pentru a elimina orice materiale nedorite folosind o varietate de
metode cum ar fi jeturi de aer sau flotația. Bucățile mici rămase în urma
filtrării se pot utiliza de exemplu în loc de pietriș în construcții iar cele mari
se pot utiliza ca prundiș în controlul eroziunii. Betonul aparent Materialele de
construcție moderne, oțelul și betonul armat, au fost introduse inițial cu
scopul de a rezolva problemele tehnice, și nu de a crea forme artistice;
betonul era îmbrăcat în tencuială, dale de piatră sau placaje ceramice. Odată
cu dezvoltarea tehnologiei, betonul devine vizibil; betonul aparent înlocuiește
materialele de finisare costisitoare, timp, etc. Betonul aparent este un beton
de calitate, care, după întărire și decofrare, rămane vizibil așa cum a
rezultat din cofraj, sau cu o prelucrare a feței văzute. Astfel se obține o
suprafață exterioară rezistentă și mai puțin vulnerabilă la agresiunile
exterioare, durabil în timp și stabil. Suprafețele betoanelor pot fi: § lise - turnate în cofraje etanșe din metal
sau plastic. § cu amprente - rezultate prin aplicarea unor
forme / matrițe cu profilul dorit pe suprafața betonului neîntărită încă; acest
tip este cunoscut și sub numele de beton amprentat. § cu suprafața spălată - astfel ca agregatul să
fie pus în evidență § cu suprafața sablată cu ajutorul nisipului § cu suprafețe prelucrate ulterior cu ajutorul
unor instrumente | |
Vizualizări: 737 | Descărcări: 240 | |
Total comentarii : 0 | |