Teritoriul Republicii Moldova a fost populat din cele mai vechi timpuri, primele habitaturi şi primele atestări ale prezenţei oamenilor pe aceste meleaguri datând din epoca veche a pietrei (paleolitic): cca 500 mii - 10 mii de ani până la Hristos. În grotele şi staţiunile paleoliticului inferior (cca 250 mii - 70 mii de ani î. de Hristos), printre care merită să fie menţionate cele de la Duruitoarea Veche, Ofatinţi, Bobuleşti, staţiunea Cosăuţi, au fost descoperite unelte, arme de piatră şi os, silexuri prelucrate etc.

Culturi musteriene din paleoliticul mijlociu (cca 70.000 - 40.000 ani î. d. Hr.) au fost identificate în vecinătatea satelor Buteşti, Buzdujeni şi Trinca. Paleoliticul târziu (superior) (cca 40.000 ani î.Hr. - 10.000 ani î.Hr.) este reprezentat de culturile arheologice Molodova şi Brânzeni. Unul din primele obiecte care atestă apariţia artei şi a practicilor religioase pe teritoriul Republicii Moldova este celebra amuletă depistată în grota de la Brânzeni şi datată cu cca 35 de mii de ani înainte de Hristos. Această amuletă este lucrată în fildeş de mamut şi prezintă un corp "triunghiular" cu gât alungit, care ar putea fi o stilizare a unei forme ihtiomorfe.

O întreagă colecţie de obiecte de artă paleolitică a fost descoperită şi la staţiunea Cosăuţi (jud. Soroca), printre care merită să amintim o statuetă antropomorfă, un fragment de statuetă zoomorfă lucrată în marnă şi diverse piese de fildeş şi os decorate cu incizii, datate toate cu cca 22 mii de ani înainte de Hristos.

Perioada mezolitică (vârsta medie a pietrei — mileniile VIII-V î.de Hr.) este reprezentată în Republica Moldova prin aşezările din apropierea satelor Frumuşica (Floreşti), Sărăteni (Leova), Bulboci (Edineţ).

Începutul epocii neolitice datează în Basarabia şi Transnistria cu sfârşitul mileniului VI - începutul mileniului V î. d. Hr. Acestei epoci îi este atribuită cultura Bugo-Nistreană, ale cărei vestigii au fost descoperite în cadrul mai multor habitaturi din regiunea Sorocii (vezi Aşezările Soroca I, II, III şi V). Spre sfârşitul mileniului V î.d. Hr. în Basarabia pătrund purtătorii culturii "Ceramicii band-liniare". Vasele acestei culturi, deosebite prin formele aproape sferice, cu un ornament amintind de "portativele cu note muzicale" (care constau din mai multe linii orizontale paralele cu puncte adâncite) au fost descoperite în aşezările de lângă satele Dănceni, Gura-Camencii ş.a.

La limita mileniilor V şi IV î.d. Hr., prin simbioza culturilor Bugo-Nistrene şi a culturii "ceramicii band-liniare", ambele fiind influenţate şi de cultura Boian din Balcani, se constituie cea mai importantă cultură eneolitică din sud-estul Europei — cultura Cucuteni-Tripolie. Remarcabilă prin performanţele artistice, în special în domeniul ceramicii pictate, cultura Cucuteni-Tripolie prezintă una dintre cele mai strălucite realizări ale activităţii umane din epoca nouă a pietrei. Ornamentica spiraloidală şi cromatica riguroasă a ceramicii cucuteniene formează un stil inconfundabil al vechii arte decorative preistorice. Cele mai cunoscute aşezări ale acestei culturi sunt situate lângă orăşelul Floreşti şi lângă satele Cărbuna (Ialoveni), Petreni (Drochia), Solonceni (Rezina), Larga I (Edineţ), Brânzeni (III şi IV, Edineţ), Costeşti (IV), Vărvăreuca (VIII-XV, XVI, XVII), Raşcov IX (Camenca), Ofatinţi (necropola) şi Jura (Râbniţa), Caracuşenii Vechi I (Edineţ), Bădrajii Vechi X (Edineţ), Putineşti (Soroca), Ruseşti IV (Edineţ), Zastânca II (Soroca), Trifăuţi II (Soroca), Rădulenii Vechi, Soroca XII, Larga. În satul Cărbuna a fost descoperit un întreg tezaur cucutenian, alcătuit din 817 obiecte dintre care 444 din aramă. În sudul republicii perioada eneolitică este reprezentată de cultura Gumelniţa, apropiată tipologic de cultura Cucuteni-Tripolie.

Spre mijlocul mileniului III î.d. Hr. cultura Cucuteni-Tripolie şi alte culturi eneolitice din Basarabia şi Transnistria se află într-un profund declin. Acest declin a fost cauzat de pătrunderea triburilor nomade, care anunţau începutul unei noi epoci — a epocii bronzului. În perioada timpurie a epocii bronzului teritoriul Republicii Moldova a fost populat de triburile "culturii mormintelor cu ocru" (sec. XXIII-XX î.d. Hr.) şi de triburile "culturii catacombelor" (sec. XIX-XVIII î.d. Hr. - sec. XVII î.d Hr.)

Perioada mijlocie a epocii bronzului — sec. XVII - înc. sec. XIV î.d. Hr. — se caracterizează prin trecerea treptată la un mod de viaţă sedentar, cu practicarea agriculturii şi cu creşterea animalelor. În cadrul culturilor acestei perioade (cultura Edineţ şi cultura Komarov) au căpătat o largă amploare meşteşugurile. Perioada târzie a epocii bronzului a fost marcată de sedentarizarea temeinică a populaţiei locale şi de constituirea unui complex agraro-păstoresc bine echilibrat. În această perioadă cunosc o largă răspândire obiectele din bronz. Principalele culturi ale acestei epoci — culturile Noua şi Sabatinovka (sec. XIV-XII î.d. Hr.) ne-au lăsat un număr mare de aşezări, necropole şi diverse alte vestigii.

Primele obiecte din fier de pe teritoriul Republicii Moldova datează din sec. VIII î.d. Hr. Epoca fierului aici a fost precedată de o perioadă de tranziţie, care s-a caracterizat prin pătrunderea în această zonă a triburilor tracice. Tracii timpurii din spaţiul Pruto-Nistrean sunt reprezentaţi de culturile Chişinău-Corlăteni (mijl. sec. XII - sec. X î.Hr.) şi Saharna-Solonceni (sec. IX-X - mijl. sec. VIII î.d. Hr.). Figurine zoomorfe şi antropomorfe au fost găsite lângă satele Ţâhnăuţi, Solonceni şi Mateuţii. Hallstatt-ul tracic (sec. X-VI î.d. Hr.) este reprezentat de aşezările din apropierea satelor Lucaşeuca (Orhei), Selişte (Orhei), Mândreşti (Teleneşti) şi Şoldăneşti (Rezina).

Ceramica culturii Şoldăneşti (sec. VIII-VII î.d. Hr.) se caracterizează printr-o mare varietate de forme. Printre cele mai frecvente forme ale acestei ceramici sunt vasele bitronconice, ulcioarele, străchinile şi cănile decorative şi funcţionale. 

Din marea familie a triburilor tracice în sec. VI î.d. Hr. se detaşează comunitatea geto-dacică, reprezentată de vestigiile descoperite la Dănceni şi Hansca (Ialoveni), la Pârjolteni (Călăraşi), Rudi (Donduşeni), Raşcov (Camenca), Saharna (Rezina), Butuceni (Orhei), pe malurile Nistrului şi în multe alte localităţi. La Pârjolteni au fost descoperite obiecte de ceramică lucrate la roata olarului, iar la Butuceni (sf. sec. V - sec. III î.d. Hr.) s-au păstrat rămăşiţele cetăţii şi sanctuarului geto-dacice. În cadrul culturii geto-dace din ţinut sunt prezente şi tezaure monetare, de provenienţă greacă nord-pontică, cum ar fi tezaurul de la Stolniceni, cu 44 de drahme de argint de Histria. Lângă satul Lărguţa (Cahul), într-un vas de aur au fost descoperite în 1963, 21 de stateri de aur, din perioadele lui Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare şi Filip al III-lea al Macedoniei.

Sciţii pătrund în Basarabia începând cu sec. VI î.d. Hr. Arta sciţilor este cunoscută datorită stelelor antropomorfe de tipul celei descoperite lângă satul Butor (Grigoriopol, sec. IV-III î.d. Hr.) şi datorită obiectelor de giuvaiergie zoomorfă (cercei, colane, brăţări) descoperite în mormintele de la Butor, Balabani, Grigoriopol ş.a. Tot în mormintele sciţilor pot fi descoperite şi vase de ceramică greacă, de tipul binecunoscutului vas "pelike", de valoare artistică excepţională, găsit lângă satul Manta (Cahul, sec. IV-III î.d. Hr.).

În prima jumătate a sec. III d. Hr. în regiunea carpato-nistreană îşi fac apariţia goţii, triburi de origine germanică. Ei trec la arianism şi fac una din primele traduceri ale Bibliei în limba gotă (Biblia lui Wulfila). Sub aspect arheologic această perioadă este cunoscută sub denumirea de cultura Sântana de Mureş-Cerneahov (sec. III-IV d. Hr.). De fapt aceasta este o cultură provincial-romană, dar purtată de o populaţie din afara imperiului. Vestigii ale acestei culturi găsim la grădiştea şi la aşezarea Sobari, (sec. II-IV d. Hr.) pe locul unui vechi castru roman, şi pe locul aşezării Cosăuţi (sec. II-IV d. Hr.).

În spaţiul pruto-nistrean sunt atestate şi două mari fortificaţii de pământ de la limes-ul Imperiului Roman. Este vorba de celebrele valuri ale lui Traian (de sus şi de jos) ce aveau drept scop apărarea gurilor Dunării de invaziile barbarilor.

Năvălirea hunilor a întrerupt dezvoltarea economică şi culturală a populaţiei ţinutului nostru şi a marcat începutul perioadei invaziilor popoarelor migratoare (goţii, hunii, gepizii, avarii, cumanii ş.a.).

Pe parcursul evului mediu, în Basarabia, alături de populaţiile geto-dacice romanizate pătrund şi triburile slave. O astfel de aşezare slavă veche a fost descoperită în apropierea satului Echimăuţi (Orhei, sec. IX-XI), iar în apropierea satului Rudi (Soroca) a fost descoperită o cetăţuie slavă de provenienţă medievală, supranumită în popor "Farfuria turcului" (sec. X-1-a jumătate a sec. XIII).

Evul mediu este perioada de formare a poporului român, a cărui strămoşi au fost geto-dacii romanizaţi şi reprezentanţii populaţiilor Imperiului Roman din Dacia, care vorbeau limba latină. Culturile arheologice Costişa-Botoşani-Hansca din sec. V-VII, cultura Dridu din sec. VIII-XI şi cultura Răducăneni din sec. XI-XIII aparţin, probabil, populaţiei vechi romanizate din ţinut, şi indică un lent proces de asimilare a diverselor elemente eterogene într-o sinteză culturală proprie, inedită şi originală. Situl arheologic de la Orheiul Vechi — unde pe parcursul mileniilor s-au perindat multiple culturi arheologice, aparţinând geţilor (sec. IV-III î.d. Hr.), slavilor (sec. VIII-IX), populaţiilor indigene de tip Lucaşeuca-Petruha (sec. III d. Hr.), unde a existat în anii 40-60 ai sec. XIV celebrul oraş al Hoardei de Aur Şehr-al-Djeadid, care bătea propria monedă, unde la sf. sec. XIV şi pe parcursul sec. XV a existat oraşul moldovenesc Orhei, numit astăzi Orheiul Vechi — este un exemplu grăitor al complicatelor procese de etnogeneză şi de culturogeneză din spaţiul pruto-nistrean, partea majoră a căruia este ocupată astăzi de Republica Moldova.

         *  Grote, caverne

Spre deosebire de staţiunile omului preistoric situate în aer liber, staţiunile situate în grote şi caverne sunt destul de rare pe teritoriul Republicii Moldova. În schimb ele sunt de o vechime considerabilă, datând adesea încă din epoca veche a pietrei (paleolitic). Conform datelor furnizate de profesorul I.Hâncu "în Republica Moldova sub ocrotirea statului sunt luate staţiunile situate în grote şi caverne de lângă satul Buteşti, din apropierea satelor Brânzeni, Buzdujeni şi Trinca (judeţul Edineţ), din vecinătatea satului Ofatinţi (Transnistria) şi din apropierea satelor Horodişte şi Duruitoarea Veche." În total se cunosc numai 9 staţiuni situate în caverne sau grote, unde au locuit oamenii de pe teritoriul actualei Republici Moldova în perioadele paleolitică şi mesolitică. Cele mai vechi dintre ele sunt staţiunile din peştera de lângă satul Ofatinţi şi grota de lângă satul Duruitoarea. Cea mai bogată în mostre arheologice s-a dovedit a fi grota de lângă satul Brânzeni, unde în cadrul săpăturilor arheologice au fost descoperite circa 8 mii de obiecte din cremene.

Duruitoarea Veche     Este un monument arheologic din paleoliticul timpuriu. Se compune din 3 grote legate în lanţ, alungite de-a lungul versantului pe o distanţă de 49 m.

Datare:250-300 mii de ani în urmă, paleoliticul timpuriu (perioada Acheuleană) - 20 mii de ani în urmă, paleoliticul tardiv (perioada Madlen), aşezări din epoca bronzului până în evul mediu târziu.

Descriere: Se află în malul stâng al r. Ciuhur, adâncită în stânca calcaroasă, la altitudinea de 33 m faţă de aşezarea sătească. Se compune din trei grote legate în lanţ, alungite de-a lungul versantului cu orientare vestică, pe o distanţă de 49 m. Cavernele de sud şi nord comunică cu mediul exterior, caverna intermediară, lungă de 9 m. servind de legătură între ele. În faţa intrărilor se află câte o terasă naturală acoperite câteva cu câte o copertină din masivul stâncos. Depunerile culturale de 135 cm. Sunt compuse din cinci straturi, în cel inferior nu sunt urme de activitate umană, ci numai oase de animale folosite. Unelte de muncă din silex se află în stratul al doilea, care acoperă întreg spaţiul interior al grotelor, corespunzând paleoliticului interior. Stratul deasupra corespunde paleoliticului tardiv, cu obiecte din silex nu numai de muncă, ci şi cu amulete, podoabe din os de cerb nordic, vârfuri de suliţe, mânere din corn de animal. Tot aici a fost găsită mandibula unui om primitiv trei arsuri în forma lentilelor de la ruguri mari, una conturată cu pietre de calcar.

Tehnici de construcrii: Caverna de origine naturală carstică

Grota de la Brânzeni I     Prezintă o nişă în stratul de calcar adâncă de 9 m, lungă de 18 m şi înaltă de 4 m, situată la 62 m înălţime faţă de nivelul apei r. Racovăţ. Sunt studiate 3 straturi de cultură care aparţin paleoliticului târziu şi mezoliticului. Obiectele de cremene găsite numără peste 8000 de unităţi.

Datare:  35-33 000 ani în urmă, cultura "Brânzeni", paleoliticul tardiv

Descriere:   Grota se află în localitatea Mersâna. Prezintă o nişă în stratul de calcar, adâncă de 9 m, lungă de 18 m şi înaltă de 4 m, situată la 62 m înălţime faţă de nivelul apei r. Racovăţ. Intrarea se află în partea nordică a peşterii. Au fost studiate trei straturi de cultură care aparţin perioadei timpurii a paleoliticului târziu (60 cm) şi mezolitului. În straturile amesticate s-au păstrat rămăşiţe ale culturii Cucuteni-Tripolie şi ale epocii de bronz. Obiectele de cremene numără peste 8000 de unităţi. Ele prezintă aşchii, plăci, nucleusuri în formă de disc, prisme, cuţite, rozătoare, toporaşe de mână etc. În stratul de cultură timpurie a paleoliticului târziu a fost găsită o amuletă asemănătoare unui peşte, tăiată din colte de mamut şi împodobită cu ornament punctat, care în partea de sus are o găurică pentru cureluşă sau aţă. Este primul obiect de artă ce datează dintr-o epocă străveche găsită în Republica Moldova.

Tehnici de construcrii: Grotă de origine carstică

       *Valuri

Termenul "val" provine din limba latină de la cuvântul "vallum". Prin noţiunea de val se subînţelege acel tip de fortificaţii, care se constituie dintr-o ridicătură continuă de pământ, de obicei cu un şanţ în partea exterioară, folosită în sistemul defensiv (în mod special la "limesurile" - frontierele - Imperiului Roman). Tot prin noţiunea de "val" se identifică întăriturile prelungi de pământ care marchează limitele unor teritorii.

Pe teritoriul Republicii Moldova cele mai celebre valuri sunt cele două valuri ale lui Traian — vestigii arheologice de mare amploare, — care străbat partea sudică a republicii, respectiv, de la Leova până la Copanca (şi mai departe pe teritoriul Ucrainei) şi de la satul Vadul-lui-Isac până la lacul Sasâc, mai la sud de oraşul Tatarbunar (Ucraina). În afară de Valurile lui Traian, în Basarabia mai sunt cunoscute şi alte monumente arheologice de acest tip. Astfel în apropierea satului Criva (judeţul Edineţ) a fost depistat un val de pământ cu înălţimea de 2-3 metri şi cu o lungime de câteva zeci de kilometri. Vestigiile altui val de pământ au fost depistate de arheologi în apropierea satului Grimăncăuţi. Valurile cu funcţii defensive erau adesea integrate fortificaţiilor antice. Astfel, încă din epoca geto-dacă, din secolele 4-3 înainte de Hristos datează valul şi cetatea din apropierea satului Stolniceni, judeţul Lăpuşna. Acest val este anterior cu câteva secole celebrelor Valuri ale lui Traian.

În tradiţia folclorică şi populară valurile sunt numite adesea "Şanţuri", "Troiene", "Hindichiuri", "Brazde", "Zamcă".

Valurile lui Traian     Sunt situate în partea de sud a republicii având 2 ramificaţii: "de jos" şi "de sus". Este un monument arheologic din sec. II e.n.

Descriere:   Valurile lui Traian sunt situate în partea de sud a Moldovei şi constituie 2 ramificaţii principale: "de jos" şi "de sus". Cel de "jos" are o lungime de 126 km şi se întinde de la satul Vadul lui Isac până la or. Tatarbunar, pe teritoriul ucrainean. Cel de "sus" are lungimea de 138 km avându-şi graniţa între orăşelul Leova la vest şi satul Copanca de lângă Chiţcani la est. Ambele "valuri" au diverse ramificaţii. Înălţimea lor nu depăşeşte 1,5-3 m. Conform tradiţiei există opinia, că Valurile lui Traian sunt vestigiile construcţiilor defensive din epoca împăratului Traian, sau linia de demarcare între teritoriile ocupate de triburile greutunge, geto-daci şi tervingi. Până acum nu există o părere unică în ce priveşte provenienţa, scopurile şi funcţiile valurilor lui Trăian.

        * Situri

Termenul "sit" a început să fie utilizat relativ târziu în lexicul ştiinţific din Republica Moldova. Actualmente sub noţiunea de "sit", în conformitate cu articolul 1 al convenţiei UNESCO din 1972 "privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural" şi a articolului 1 al capitolului 1 al legii Republicii Moldova privind ocrotirea monumentelor din 22 iunie 1995, sunt considerate: lucrările omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului şi naturii, precum şi zonele ce includ terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic. Această definiţie a noţiunii de "sit" se aplică şi în cazul "siturilor arheologice". Ea nu trebuie confundată cu noţiunea generală de "sit", prezenta în dicţionarele explicative obişnuite, care definesc "situl" pur şi simplu ca "o privelişte sau un colţ dintr-un peisaj".

În cadrul catalogului de monumente arheologice au fost selectate peste treizeci de "situri arheologice" de pe teritoriul Republicii Moldova, care ţin de diverse perioade istorice: începând cu paleoliticul superior şi terminând cu evul mediu tardiv. Un rol foarte important este acordat siturilor arheologice din perioada eneolitică, în special celor legate de cultura arheologică Cucuteni-Tripolie, bogată în opere de artă decorativă de incontestabilă valoare. Cel mai mare articol este dedicat sitului arheologic de la Orheiul Vechi.

Aşezarea Soroca I   Este atribuită culturii Bugo-Nistrene. Grosimea stratului cultural este de 300 cm. Este un monument arheologic de importanţă naţională.

Autor: Cultura bugo-nistrană (neolitic), eneolitic, epoca bronzului

Datare: 5300-4500 înainte de Hristos

Descriere:   Situl se află la 2 km în aval de oraş, la nivelul primei terase a luncii malului drept, în partea stângă, a deliefului Cobzanca. Grosimea stratului cultural este de 300 cm. Stratul cultural superior (4500 ani în. de Hristos) conţinea rămăşiţe de case de formă dreptunghiulară, ruguri şi mai multe obiecte: nucleusuri din silex, retuşiere, cuţite din lame, răzătoare, scobitoare - tăietoare, burghiuri, străpungătoare, o săpăligă din corn, dălţi etc. Ceramica este modelată din lut de câteva categorii. Sub acest orizont a fost depistat un alt strat cultural (4700 ani în. de Hristos) cu rămăşiţe de locuinţe în formă de colibă cu contururi dreptunghiulare, cu semibordeie, două ruguri, inventarul litic fiind asemănător celui descris anterior. În cadrul altui strat cultural, inferior, fără ceramică (5300 ani în. de Hristos), au fost găsite rămăşiţele a două semibordeie de configuraţie ovală cu ruguri interioare. La fundul unuia din ele se afla locul atelierul unde se prelucra silexul: nucleusuri, retuşiere, cuţite, răzuitoare, plăci şi aşchii, burghiuri, dinţi pentru secerătoare, vârfuri de săgeţi, străpungătoare.

Tehnici de construcrii: Unelte rudimentare

Aşezarea Soroca II   Se întinde pe o distanţă de 50 m. de-a lungul malului râului Nistru, grosimea stratului cultural fiind de 200 cm. Este atribuită culturii Bugo-Nistrene din mil. VI-V î.e.n.

Datare: Perioada neolitică, cultura Bugo-Nistreană; mileniile VI-V înainte de Hristos

Descriere:   Situl se găseşte pe malul drept al râului Nistru, la 2,8 km de la extrema de asfinţit a oraşului Soroca. Se întinde pe o distanţă de 50 m de-a lungul malului, grosimea stratului cultural fiind de 200 cm.

În stratul de jos au fost studiate rămăşiţele unui semibordei cu groapă, unde se prelucra cremenea, o groapă-vatră şi un sector de podea acoperit cu lespezi din piatră din calcar. Uneltele de muncă sunt din silex: nucleusuri, retuşoare, cuţite, răzuitoare, vârfuri de lame, ferestrăie, sfredele, dălţi etc.

În stratul al doilea au fost cercetate urmele a două semibordeie cu trei ruguri şi inventarul litic analogic cu cel găsit în stratul inferior. Sunt prezente obiecte din oase şi din coarne de ren transformate în săpătoare, piese pentru săpăligă, unelte de străpuns, cuţite pentru prelucrat peştele din emailul colţilor de mistreţ.

În stratul al treilea au fost găsite semibordeie cu ruguri şi inventar litic analogic celui găsit în straturile precedente. Ceramica este din lut cu adaos din plavă de grâu, cafeniu-închisă la culoare, cu angobă. Formele bazelor vaselor sunt sferice sau ovale, cu fundul plat. Suprafaţa lor este ornamentată cu panglici văluroase şi cu câmpuri în formă de romburi haşurate.

Tehnici de construcrii: Piatră, os, ceramică

Aşezarea Vărvăreuca XV    Situl se află pe malul Răutului la locul numit "Cucueţi". Ocupă o suprafaţă de 350 m x 250 m. Au fost depistate piese din eneolitic şi obiecte aparţinând culturii Cucuteni-Tripolie.

 Datare: Perioada eneolitică, al 2-lea sfert al mileniului III în. de Hristos; cultura Cucuteni-Tripolie, faza târzie.

Descriere:  Situl se află pe malul Răutului, la 1,5 km spre est de locul numit "Cucuieţi". Ocupă o suprafaţă de 350x250 m. A fost cercetată o locuinţă cu dimensiunile de 25 m x 7 m. În ea au fost găsite unelte de import: cuţite din lemn cu retuşuri oblice, răzuitoare, 50 de greutăţi pentru războiul de ţesut, peste 100 de vase din ceramică, printre care oale bitronconice şi sferoconice cu urechiuşe, cratere, străchini conice. Vasele sunt decorate cu un ornament aplicat cu vopsea cafenie-închisă, uneori roşie. Pe partea superioară a vaselor este aplicat un brâu din cercuri cu tangente, sub bazele vaselor sunt pictate linii orizontale. Pe câmpurile libere sunt desenate siluetele unor arbori, scăriţe, plante stilizate, linii ondulate sau piezişe, ovaluri, figuri de animale, în special câini. Străchinile sunt desenate în interior şi exterior cu festoane, cruci, cerculeţe, şerpi, triunghiuri, semne solare.

Tehnici de construcrii:  Piatră, resturi de lemn, ceramică

           *Grădişti

"Grădiştile" arheologice sunt vechile "cetăţi de pământ" sau alte tipuri de aşezări fortificate. Termenul "grădişte" este de provenienţă slavona ("grădişce" sau "gorodişce") şi s-a păstrat în toponimia mai multor sate basarabene sub forma de "Horodişte". Arheologii au stabilit curiosul fapt, că în acele localităţi unde figurează şi astăzi în tradiţia populară denumirile de "Horodişte", "Horodcă", "Zamcă", "Cetăţuie", "Şanţ", "Orhei", "Orheu", "Palanca" ş.a. de obicei în apropierea lor sunt descoperite urmele unor autentice grădişti preistorice, antice sau medievale.

Din punctul de vedere al exploatării lor grădiştile puteau fi de două feluri: pentru trai permanent şi pentru refugiu în caz de invazie. O astfel de grădişte destinată scurtelor perioade de refugiu a fost depistată de arheologi lângă satul Hansca. Relieful bogat al actualei Republici Moldova a condiţionat apariţia mai multor tipuri de Grădişti: a grădiştilor constituite pe culmile sau muchiile dealurilor cum sunt cele de la Rudi, Slobozia-Cremene, Rădi-Cereşnovăţ, Vertiujeni, Năpadova, Raşcov, Caterinovca, Olişcani Trebujeni ş.a. şi a grădiştilor constituite pe malurile abrupte ale râurilor şi prăpăstiilor cum sunt cele de la Butuceni, Lipnic (La şanţ), Curătura, Stolniceni, Ofatinţi ş.a. Din punct de vedere tipologic grădiştile pot fi patrulatere sau inelare. Astfel, grădiştea "La şanţuri" de lângă satul Mateuţi este circulară, iar grădiştea "La cetate" de lângă satul Costeşti este patrulateră. Forme ovale sau rotunde au grădiştile de lângă satele Echimăuţi, Ţareuca, Popăuţi. Grădiştea de lângă satul Rudi (Donduşeni) supranumită de popor "Farfuria turcului" are forma inelară. Drept una din "grădiştile" care au durat cel mai mult timp este considerată grădiştea înfiinţată de geto-daci lângă satul Hansca în secolele 4-3 până la Hristos. În această aşezare fortificată de formă dreptunghiulară s-au păstrat urme de habitat uman pe parcursul a peste 23 de secole. Împreună cu siturile arheologice, grădiştile prezintă cel mai bogat şi mai variat tip de aşezare omenească din epocile preistorică, antică şi medievală.

Cetăţuia Brânzeni III   Este situată pe un promontoriu calcaros, la 150-170 m de la nivelul apei r. Racovăţ. Ocupă o suprafaţă de 100 m x 150 m. Este datată cu mil. III-II î.e.n., atribuită culturii Cucuteni-Tripolie.

Datare: III-II mil. în. de Hristos, perioada eneolitică

Descriere:   Cetăţuia constă din două porţiuni - partea întărită - "cetăţuia" şi partea nefortificată din jurul ei. Cetăţuia este situată pe un promontoriu calcaros, la 150-170 m de la nivelul apei r. Racovăţ. Din trei părţi promontoriul este înconjurat de stânci, părţile abrupte ale cărora ajung la 50-70 grade. Cetăţuia este separată de partea nefortificată printr-un şanţ cu val de apărare. Ocupă o suprafaţă de 100x150m şi are un strat cultural de 30-50 cm. Au fost dezgropate rămăşiţele a 37 de sălaşuri terestre din lut. Ele erau cu două etaje, ridicate pe stâncă sau pe terase artificiale, cu lungimea de 5-12 m, lăţimea - 4-5 m, dreptunghiulare sau pătrate în plan. Înăuntru erau vetre adâncite de formă rotundă sau patrulateră. Uneltele de muncă sunt din silex - ciocane, secere, cuţite, rozătoare, sfredele, topoare de luptă, imitaţii din aramă - tesle, urme de ţesături în formă de amprente. Ceramica era pictată pe fundal portocaliu cu nuanţe de cafeniu închis şi roşu. Subiectele sunt următoarele: ovale şi spirale descompuse, siluete feminine, păsări, mamifere, scene cu imagini de orante, semne solare.

Cetăţuia "La şanţuri" Este atribuită culturii arheologice tracice şi getice, datată cu sec. XII-VI î.e.n. şi sec. IV-III î.e.n. Este un monument arheologic de o importanţă naţională.

Datare: Sec. VII-VI în. de Hristos, cultura tracică; sec. IV-III în. de Hristos, cultura getică

Descriere:   În braniştea numită "La şanţuri", pe un deal înalt din valea Nistrului, mărginit de un mal abrupt şi de o râpă laterală, a fost amenajată o cetăţuie din trei părţi protejată de obstacole naturale. Din partea de sus au fost construite 4 valuri cu o înălţime de cca 5 m şi şanţuri cu o adâncime de 2 m. Valul exterior era zidit din piatră, celelalte, inclusiv cele 3 bastioane de lângă poartă erau din pământ. Pe acest loc s-au succedat trei aşezări antice - una tracică din sec. 7-6 în. de Hristos, una getică din sec. 4-3 în. de Hristos şi una din sec. 2-1 în. de Hristos.

Tehnici de construcrii: Valuri de pământ

       *Necropole

Spre deosebire de gorganele sau movilele funerare, străvechile necropole nu au semne distinctive care ar putea facilita descoperirea lor de către arheologi. Aceste vechi cimitire, numite de arheologi "necropole de sol" şi descoperite în mare parte întâmplător, în cadrul lucrărilor agricole sau de terasament, prezintă un interes istoric deosebit, întrucât ne "vorbesc" nu numai despre riturile funerare a oamenilor din vechime, dar mai şi păstrează multe obiecte de habitat uman şi multe mostre de cultură materială. După riturile de înhumare necropolele pot fi de trei feluri: de incineraţie, de înhumaţie şi mixte. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt atestate toate aceste trei tipuri de necropole. În cadrul catalogului de monumente arheologice au fost selectate câteva "necropole de sol" de pe teritoriul Republicii Moldova: începând cu necropola de la Ofatinţi (Transnistria) din perioada eneolitică şi termintnd cu necropola medievală de lângă satul Alcedar (Judeţul Orhei). Epoca bronzului este reprezentată de necropola de la Brânzeni-Ţiganca a "Culturii arheologice Edineţ". Două necropole: cea de la Climăuţi V şi cea de la Saharna II ţin de "Cultura Saharna-Solonceni". Perioada Hallştatt-ului tracic este reprezentată de necropola Selişte iar epoca începutului migraţiilor popoarelor este reprezentată de necropola de lângă satul Rogojeni, care ţine de "Cultura Sarmaţiană".

Necropola Selişte    Este un complex cu aşezări din epocile neoliticului şi a fierului. Se află la 0,5 km spre nord-vest de bifurcarea drumului Orhei-Călăraşi.

Datare: Perioada Hallştatului tracic, slavă timpurie, până în sec. XIII-XIV

Descriere:   Se află la 0,5 km de bifurcarea drumului Orhei-Călăraşi, spre dreapta de podul peste r. Vatici. Au fost găsite 32 de înhumări incinerate. Este un complex cu aşezări din epocile neolitică, eneolitică şi cea a fierului. Necropola ţine de culturile "Sântana de Mureş", tracică şi slavă timpurie. Sunt înhumări şi din sec. XIII-XIV.

Necropola Lucaşeucă      Este un monument arheologic, unde au fost cercetate 21 de înhumări incinerate. Aici au fost găsite fibule de tip "Latene".

Datare: sec I în. de Hristos

Descriere:   Necropola se află la 1,5 km spre vest de aşezarea Lucaşeuca II şi la 800 m de şoseaua Orhei-Curchi. Au fost cercetate 21 de înhumări incinerate care au gropile săpate la 0,65 m - 1,35 m adâncime. Cremarea era efectuată în alt loc, în urne fiind trecut scrumul (cenuşa). Au fost găsite fibule de tip "La Tene".

Descarca Gratuit Articolul