MENU
Acasă » 2012 » Ianuarie » 28 » Biserica Naşterea Maicii Domnului, Chişinău
17:54:21
Biserica Naşterea Maicii Domnului, Chişinău
   Biserica Naşterea Maicii Domnului sau biserica Măzărache e situată pe teritoriul oraşului vechi, pe un deal de lângă râul Bâc. Este cea mai veche construcţie din piatră păstrată în capitală, fiind ridicată în anul 1752.    Biserica a funcţionat fără întrerupere până în prezent. Astăzi este biserica comunităţii creştine de rit vechi rus ortodox.

  Ctitor: Vasile Mazarache

Biserica a fost construită pe locul unei cetaţi distruse în sec. al XVII-lea de către tătari. Face parte din categoria monumentelor de plan triconc caracteristic pentru tradiţiile arhitecturii medievale moldoveneşti din sec. XV-XVI fiind divizată de la răsărit spre apus în pronaos, naos şi altar. La sud şi la nord naosul are trei abside semicirculare. În interior absidele sunt încununate de semicalote, naosul este acoperit cu o cupolă sferică coborâtă pe patru pandantive, iar pronaosul - cu o boltă în cruce. Între pronaos şi naos se află gropniţa pentru mormintele ctitoriceşti.

  Aspectul iniţial al bisericii s-a păstrat intact până în 1822, când a fost construit un turn-clopotniţă şi a fost extins pronaosul, absidă centrală fiind întărită cu patru contraforţi.

  Exteriorul edificiului este decorat cu pilaştri, arhivolte, cornişe şi brâie profilate.

Izvoarele medievale semnalează existenta unor tuneluri ramificate, care comunicau cu cetatea de pe culme şi cu malul stâng al râului Bâc.

 La poalele dealului a funcţionat mai mult timp o cişmea.

Categorie: Arhitectura | Vizualizări: 390 | Adăugat de: admin | Tag-uri: Chişinău, Naşterea Maicii Domnului, Biserica | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]